Provocare cu 20 de întrebări

Am descoperit această leapșă la Potecuța pe pagina ei, apoi am tras cu ochiul și la Cri pe blog. Mi-a plăcut foarte mult și am preluat-o și eu.

Așadar, să înceapă provocareaaaa!!

sursa foto: google

1. Ce ai băut ultima oară?

Adică astăzi, înainte de lansarea acestui articol, nu? pentru că articolul l-am început ieri.

Am băut un super cappuccino pe care mi l-a făcut șefa. Uneori ne mai surprinde cu cat-o invitație la cafea, sau vine chiar ea cu tăvița cu ceșcuțe.🙂

2. Unde a fost făcută poza ta de profil?

Poza a fost făcută în unitatea unde lcrez.

3. Care a fost pentru tine cea mai mare durere fizică?

Prin 2009, am fost operat de apendicită, dar din cauze necunoscute anestezia locală nu și-a făcut efectul, așa că am simțit toată durerea. Apoi m-a anesteziat total și doar așa a putut chirurgul să-și termine lucrarea.

Durere fizică mai mare decât acea operație, eu nu-mi amintesc să mai fi avut.

4. Locul preferat unde ai călătorit?

Dintre toate locurile pe care le-am vizitat până acum, locul preferat pentru mine rămâne Barcelona, apoi Roma.

5. Ai dormit târziu aseară?

Nu chiar. După ce am terminat (în linii mari) de scris această provocare, m-am pus la somn. Cam pe la 22:30.

6. Dacă ai putea, unde ai vrea să fii acum?

În mașina mea. Să gonesc și să nu mă mai opresc până nu se termină motorina din rezervor.😆

De asemenea, mi-ar plăcea să fiu în compania unui om drag. Îmi plac poveștile, dar cu persoane cu care rezonez și în preajma cărora mă simt în largul meu.

7. Ce colecționezi?

Pietre (fosile), antichități în general. Dar am și o colecție de clopoței de diferite forme și mărimi.

Așa că, dacă doriți să-mi faceți un cadou, atunci cu un clopoțel cât de mic, m-ați rezolvat. Dacă e un bol tibetan, cu atât mai mult, pentru că până acum n-am reușit să-mi cumpăr.😁

8. Care e primul film pe care îți amintești să îl fi văzut la cinema?

Toată lumea este a mea sau Pistruiatul, dar nu mai știu chiar exact care dintre ele.

9. Când împodobești pomul de Crăciun?

Singur n-am împodobit bradul niciodată. De câțiva ani am fost singur acasă de sărbători, așa că n-am mai avut parte de astfel de bucurii… sau, cine știe, poate voi încerca și asta, dacă voi mai rămâne solo de sărbători, ceea ce nu-mi mai doresc.

10. Când ai plâns ultima dată?

Nu-mi amintesc, dar știu că ultima dată am plâns de dor.

11. Cine a făcut fotografia de  Cover de la Fb?

De obicei le iau de pe Instagram sau Pinterest.

12. Pe cine ai fotografiat ultima dată?

Pe motanul meu Tommy, ba chiar îi place. Se întinde în toate pozițiile, de parcă știe că ajunge pe sticlă.😆

13. Dacă ai putea să îți schimbi meseria, ce ai alege?

Să n-am o meserie.🤣

Aș alege să fac orice îmi produce bucurie și nu mă leagă de un program obositor.

14. Ce pierzi în perioada asta?

Căciula, haine în general, pentru că s-a încălzit afară și nu prea mai pun preț pe ținuta de iarnă.

15. Dacă ai putea discuta cu cineva care nu mai este, cine ar fi?

Hmm, grea întrebare, pentru că sunt mai multe persoane pe care le-am pierdut și cu care aș vrea să discut. Totuși, dacă aș putea să aleg o singură persoană, atunci ar fi Agy , maestrul meu de suflet.

16. Ai o influență bună asupra celor din jur?

Da, pentru că nu mă adresez celor din jur cu presiune, cu pumnul sau cu puterea, dar nici nu-i critic.

17. Ananasul și pizza sunt compatibile?

Nu. Nici n-am gustat, dar nu am o curiozitate în acest sens. Consider că dulce-acrișor și sărat în același timp, n-au ce căuta într-o pizza. Nu-mi plac astfel de combinații și amestecuri. Până la urmă fiecare cu pizzuca lui, dar la mine în quatro formaggi n-o să fie ananasul la un loc cu parmigeano și gorgonzola..de asta sunt sigur.😆

18. Ai telecomanda. Ce ai vrea să vezi la TV?

De mulți ani nu mă mai uit la TV. Vă spun și de ce: știrile sunt news-uri dramatice care te sperie și îți slăbesc imunitatea.. mai toate sporturile din ziua de azi sunt cu pariurile în sânge. Politica e murdară, iar jumătate din timpul petrecut la tv (poate mai mult) îl aloci în folosul reclamelor. Se merită să consumi curentul degeaba și să-ți încarci conștiința cu negativisme și reclame la medicamente? Eu am luat cea mai bună decizie și nu-mi pare rău.

19. Ce te enervează la prietenii tăi?

Păi, nu prea sunt lucruri care să mă enerveze la prietenii mei, pentru că mi i-am ales/îi aleg în așa fel încât să nu simt presiune și disconfort în prezența lor.

Acum da, mai sunt și unele chestii care mă pot supăra la ei (sau poate, eu să-i enervez pe ei), gen.. unii sunt prea lenți, adică se mișcă în reluare (cu sau fără mașină sau bicicletă) sau.. unii nu ajung la timp la locul de întâlnire și ironiile făcute de unii aiurea. Mai sunt unele chestii pe care le putem discuta, iar dacă ajungem la un consens, atunci treaba merge bine.

20. Ai o dorință rapidă?

Daaa…să se ieftinească motorina, să pot ieși mai des în excursii cu mașina.😁

Uite așa, am terminat aceste întrebări simpatice. Mi-a făcut plăcere să mă joc și să citesc și alte răspunsuri de la bloggeri mei dragi.🙂

Cu prietenie, Ștef!


8 răspunsuri la “Provocare cu 20 de întrebări”

  1. Deși apare link către mine, nu m-a anunțat wordpress-ul. E adevărat și că n-am prea mai fost prezentă pe aici, recunosc. 😊 Și sper să corectez acest „aspect”, de-acum înainte. 😉
    Frumoase răspunsuri, Ștef! Operat pe viu…?! Nici nu-mi pot imagina.
    O seară de duminică binecuvântată cu bucurie îți doresc!! 🤗

    Apreciat de 1 persoană

    • Bună ziua, Cri! 😇
      Păi fă bine și „corectează” absența de aici, dacă se poate, și vino mai des la tastatură!🤗
      Sunt sigur că mai ai multe de spus din vistiera sufletului tău.
      Se mai întâmplă și errori pe platformă, ce pot să spun.
      Referitor la operația, pe aproape viu, deși dădeam din picioare și eram foarte agitat, nu s-a sesizat chirurgul,ci asistenta m-a întrebat dacă simt ceva de nu pot sta locului. După ce i-am zis că simt tot, s-au oprit din lucrare.
      C
      Mulțumesc mult pentru vizită, Cri!😇
      Duminică plăcută îți doresc în continuare!🙏

      Apreciat de 1 persoană

    • Mai am ceva joculețe/ provocări la care mai lucrez, dar deocamdată nu a timp pentru a le finaliza.
      Uneori mă paște gândul să-mi cumpăr un Smart TV, dar ca să investesc în pachete cu canale de televiziune, nu aș face așa ceva.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe